Povești de la curse -Episodul 2

Teliu 2017 – ‘Si cand nu mai poti mai poti putin!’
‘Ne vedem la Melc in Teliu la ora 7 dimineata’. Si asa a fost. M-am intalnit cu Vlad Pescaru, am mers pana in Sfantu-Gheorghe, am muncit pana la ora inscrierilor.. Seara, la Radu in familie, am avut parte de o primire foarte calduroasa cu masa buna si un pat de care aveam mare nevoie.
Ultima zi si noapte am petrecut-o pe aparatul de geometrie si pe cantare, in garaj la Bucuresti. Am ajuns la Teliu, primii. Primul ajungi doar daca te grabesti foarte tare. Noi asta am facut. Ne-am grabit sa ajungem. Mai aveam de rezolvat foarte multe lucruri la masina. Motorul avea o galerie de admisie si o turbina noua si nu era deloc setat. Nici nu am reusit foarte mult, in ciuda eforturilor noastre.
Asa, in prima zi de antrenamente oficiale, nu am reusit sa reglam presiunea in turbo, am avut probleme cu diferentialul spate si cu ….oboseala.
In ziua cursei nimic schimbat. Doar o masina care statea foarte bine pe drum. Un wastgate stricat, un diferential subred, iar eu mai obosit.Timpii mei erau foarte buni, dar numai pentru mine si Vlad. Eram in primii 10. Era cam tot ce se putea face in acele conditii. Echipa, mecanicii, prieteni, toti asteptau minunea. Ea a venit! A venit mireasa. Prietenii mei, de la Sibiu, s-au casatorit sambata. Direct de la nunta lor, au venit sa ma sustina sa ne fie apraope. Casa de piatra, dragii mei!
Rezultatul, locul 3 la grupa H si locul 6 la general. Uneori mai mult nu se poate, poti strica tot. De atunci expresia: ‘Si cand nu mai poti mai poti putin!’
Am putut sa termin o cursa onorabil si nu a fost deloc putin lucru.

Hai la munca! Lucian

Povesti de la curse – Episodul 1

Incepem o serie de povesti de pe la curse din ultimii ani. Sunteti gata? Le povestesc in fiecare dimineata atat pe profilul meu cat si aici pe pagina. Ca o amintire sa traiasca, trebuie re si re si repovestita si retraita.
Prima participare în campionatul european. Prima manșă de concurs. Cele mai mari emotii, erau emoții ‘europene’.
Gumele de pe mașină erau de asfalt cald si uscat. Startul avea să se dea în condiții de ploaie. Toată grupa mea era la start pe slick-uri. Cu aproape de 250 de mașini la start, schimbul la anvelopele de ploaie nu a fost permis.
Prietenii mei, echipa ad-hoc formată pentru Croația, erau toti după linia de start, in 10 metri.
Plec, zgomot, lipsa de aderența, am impresia ca stau pe loc. Apuc sa vad steagurile…pe ei….clar pierdeam timp.
Primul viraj, merg destul de rezervat, ultimul viraj si vad timpul. Nu imi spune nimic. Era doar timpul pe care l-am făcut eu. Ajung in regrupare. Nu mi-a parut o urcare dementiala. Eram fericit ca am încheiat prima manșă de etapa europeană din viata mea. M-am mai calmat cu fericirea…. Începusem să mă interesez te timpii concurenței mele. Toată lumea era sus, toată grupa mea. Toti păreau stresați și nervoși. Se vorbea de repetarea mansei. Organizatorul nici nu vroia sa audă.
Locul 1 la grupa in conditii de ploaie pe slick-uri. Am văzut timpii…deja… eram, iarasi…cel mai fericit.
Nimic nu mai conta. Reușisem să duc mașina la sosire, pe un traseu absolut nou pe primul loc. Atunci mi-am dat seama ca: toată investiția în această pasiune are sens.
Si acum la munca! Luci